George Maior este oficial noul ambasador al României la Washington, după ce Statele Unite ale Americii au acceptat numirea sa în această funcție. Acordul Departamentului de Stat al SUA a ajuns la președintele Klaus Iohannis, care l-a semnat și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
Viitorul ambasador al României pe lângă UNESCO îşi lansează la Arad cea mai recentă carte, „Maria a României. Regina care a iubit viaţa şi patria”.
Preşedintele comisiei de buget-finanțe din cadrul Consiliului Local Municipal, consilierul Ovidiu Moşneag, a primit vizita delegaţiei Ambasadei Republicii Indonezia, condusă de Excelența Sa Ambasadorul Diar Nurbintoro.
Delegaţie importantă primită de conducerea oraşului Chişineu-Criş: Excelenţa Sa, ambasadorul Israelului în Românie, Dan Ben-Eliezer, însoţit de soţia sa şi de preşedintele Comunitatea Evreilor din Arad, Ionel Schlesinger.
România
Liderul PNL, Ilie Bolojan, nu crede că președintele Klaus Iohannis se va întoarce în partid, după încheierea mandatului, el menționând că „epoca Iohannis s-a încheiat în PNL”.
România
Polițiștii români l-au depistat, miercuri, pe fugarul Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, iar în prezent sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului emis de Tribunalul București, potrivit oficialilor din Poliția Română.
Mapamond
Legendara formaţie de heavy metal Black Sabbath, în formula sa originală, va cânta pentru prima dată în ultimii 20 de ani la un concert unic, organizat în această vară la Birmingham, în Anglia, au anunţat miercuri organizatorii, transmite Reuters.
Local
Proiectul “Școala părinților”, demarat în cursul anului școlar 2023-2024, continuă și în acest an școlar, cu o echipă extinsă. Prima întâlnire cu părinții a avut loc la Șiria.
Local
Acesta s-a și transferat la o altă unitate de învățământ din municipiu, după ce Consiliul Profesoral de la Moise a luat ca hotărâre „preaviz de exmatriculare cu scăderea notei la purtare cu șase puncte”.
7
Local
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Arad a dispus trimiterea în judecată a bărbatului care, în noiembrie 2024, a furat o mașină a Direcției Generale Poliția Locală Arad.