
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, rechemat în țară în 9 decembrie, după ce Austria a votat împotriva aderării țării noastre la Schengen, va fi retrimis la Viena. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială, care precizează că președintele Klaus Iohannis a vorbit la telefon cu omologul său austriac Alexander Van der Bellen.