aradon.ro Web analytics





Baza sportivă AMEFA din Arad a găzduit, zilele trecute, Concursul Speranţelor Olimpice (juniori III, 9-12 ani) şi Campionatul Naţional de juniori I (20 ani) la haltere, competiţie la care CS Municipal Arad s-a numărat din nou printre protagoniste. Sportivii pregătiţi de Adrian Jigău şi Pavel Sebeşan au cucerit şase medalii la juniori I, trei de aur şi trei de bronz, plus alte trei la juniori III, câte una de aur, argint şi bronz.

Local

Noul tunel de la Bata, aproape finalizat
Lucrările la noul tunel feroviar de la Bata, în județul Arad, sunt aproape gata, întregul tronson fiind la un pas de finalizare.

Local

Claudia Toma, doctor în farmacognozie, crede cu tărie în puterea vindecătoare a plantelor
Absolventă a Colegiului Național Elena Ghiba Birta, Claudia Crina Toma alege Facultatea de Farmacie din Timișoara, deși talentul și mulți dintre prieteni o îndemnau spre Conservator. Tradiția familiei (ambii părinți sunt farmaciști) învinge, și tânăra viitoare posibilă artistă pornește pe drumul care consideră că i-a fost menit.

Mapamond

UE regretă creșterea de către SUA a unor tarife vamale și amenință cu o ripostă dacă va fi la rândul său țintă
Uniunea Europeană și-a exprimat regretul duminică pentru majorarea taxelor vamale americane la produsele din Canada, Mexic și China, calificând măsura drept „dăunătoare pentru toate părțile”, la o zi după ce președintele SUA, Donald Trump, a semnat decretele, relatează AFP. 1

Mapamond

Armata americană a făcut publică identitatea celui de-al treilea militar din echipajul elicopterului prăbușit la Washington
Armata SUA a făcut public sâmbătă numele celui de-al treilea militar care a murit la bordul elicopterului Black Hawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri al companiei American Airlines în apropiere de aeroportul național Ronald Reagan din Washington, tragedie soldată cu un total de 67 de morți, informează Reuters.

Mapamond

Mobilizare uriașă în Germania împotriva extremei drepte
Zeci de mii de manifestanți au ieșit în stradă duminică, în centrul Berlinului, pentru a face apel la rezistență în fața apropierii care a început săptămâna aceasta între dreapta și extrema dreaptă din Germania, cu trei săptămâni înainte de alegerile parlamentare, informează AFP. 2

România

Congres PSD | Crin Antonescu, validat candidat la alegerile prezidențiale
Delegații congresului extraordinar al PSD au validat candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. 2

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor loto din data de 02-02-2025 sunt următoarele:

Mapamond

2 februarie - Ziua ursului și Ziua marmotei, în tradițiile populare
La 2 februarie este sărbătorită în România și de către alte popoare europene Ziua ursului, și în aceeași zi, în mai multe zone din Statele Unite ale Americii și Canada, este sărbătorită Ziua marmotei. Ambele evenimente au în comun elementul de predicție a vremii pentru următoarea perioadă.

Mapamond

Vladimir Putin: Elitele politice europene vor sfârși prin „a da din coadă” în fața lui Donald Trump
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că elitele europene vor sfârși prin a fi obediente și „a da din coadă” în fața președintelui american Donald Trump, într-un interviu care va fi difuzat duminică seară la emisiunea televiziunii de stat ruse „Moscova. Kremlin. Putin”, transmite EFE. 4

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.