15 zile în loc de 48 de ore! Arădenii care vor fi amendați contravențional vor putea să achite amenda la jumătate în termen de 15 zile, față de doar 48 de ore așa cum era stipulat până acum în legislație. Decretul pentru promulgarea Legii privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale a fost semnat de președintele Klaus Iohannis, vineri, 20 iulie.
O nouă amendă pentru langoşul cu viermi de la Sântana: 10.000 de lei de la Protecţia Consumatorului!
Sancţiunea a fost aplicată pentru neregulile constatate în privinţa depozitării ingredientelor.
Local
Incendiul a izbucnit la un atelier de tâmplărie. Cauza de incendiu este în curs de stabilire.
Local
Va purta denumirea de „CELĂLALT.teatru” și va fi un spațiu cultural nou, devenit realitate cu sprijinul comunității locale.
România
Campania electorală pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale începe după ce Curtea Constituţională îi validează pe cei doi competitori care au cele mai multe voturi, a declarat joi, pentru AGERPRES, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă.
Local
Rangerii au sancționat persoane care au aruncat deșeuri, s-au plimbat cu motocrossuri sau au tăiat ilegal vegetație lemnoasă.
România
Curtea Constituţională a României a cerut, joi, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor valabil exprimate şi cele nule de la primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Local
Manuale de limba română mai bune pentru elevii maghiari, eliminarea suprataxării pentru munca part-time și plafonarea CASS, sunt doar câteva dintre prioritățile UDMR.
România
Călin Georgescu avea obligaţia de a menţiona codul unic de identificare primit de la Autoritatea Electorală Permanentă pe toate materialele de propagandă electorală publicate în mediul online, chiar şi în cazul în care au fost făcute în regie proprie sau realizate fără bani de către voluntari, susţin judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti.