LIPOVA - Aniversarea naşterii Poetului Naţional este sărbătorită în această săptămână de lipovani printr-o suită de manifestări de muzică şi poezie desfăşurate în şcoli, în grădiniţe şi la Biblioteca Orăşenească, totul culminând cu un amplu spectacol ce va fi găzduit de sala festivă a Primăriei vineri de la ora 13,00.
Arad - OBI a aniversat primul în România, un
moment notabil pentru care OBI a pregătit un program
special: “Aniversarea noastră e petrecerea
voastră!”.
ARAD - Manifestările organizate cu prilejul
sărbătoririi Zilei Naţionale a
României au cuprins depuneri de coroane, concerte
simfonice, folclorice, cântece patriotice etc. Imagini
CLUJ-NAPOCA. În această
săptămână, 187 de cupluri care
aniversează 50 de ani de căsătorie vor
primi, în cadrul unor manifestări festive
„Diploma de aur” – modalitate prin care
municipalitatea, în numele comunităţii
îşi manifestă aprecierea faţă de
cuplurile clujene care au împlinit 50 de ani de
căsătorie neîntreruptă.
Local
Cel mai bogat cioban din România a încercat să scape de arestul preventiv, însă judecătorii îl ţin „la răcoare”.
Local
Dialogul social, impactul legilor în mediul antreprenorial, dar și influențele inteligenței artificiale au fost discutate în cadrul conferinței IMM România.
Local
Curtea de Apel Timişoara a respins toate contestaţiile depuse de inculpaţii din dosarul de corupţie de la Serviciul de Permise Arad.
România
Votul la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, din 30 noiembrie şi 1 decembrie 2024, a început vineri la 20:00 ora României, când s-a deschis secţia de votare organizată la Auckland, Noua Zeelandă, la ora locală 7:00.
Local
Cu mesaje pro-Europa, pro-NATO și anti-dictatură, aproximativ 200 de tineri arădeni au ieșit vineri seară să protesteze.
18
Mapamond
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, le-a cerut omologilor săi din ţările NATO ca la reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor Alianţei, care va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles, să transmită Ucrainei invitaţia de aderare la NATO, relevă o scrisoare consultată vineri de Reuters.
3
Mapamond
Programul electoral al partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) cere ieşirea Germaniei din UE, părăsirea zonei euro şi revenirea la marca germană, încetarea politicilor de combatere a schimbărilor climatice, măsuri împotriva migraţiei ilegale şi anularea sancţiunilor impuse Rusiei pentru a fi reluate importurile de gaz rusesc, relatează vineri agenţia EFE.
România
Curtea Constituţională a României a amânat vineri pentru data de 2 decembrie, la ora 17:00, dezbaterea solicitării lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin.