Sute de tineri, cu vârsta de până la 35 de ani, s-au înscris pe lista de priorităţi pentru locuinţe ANL.
Arad. Trei familii din Arad se vor alege cu votul necesar primirii unor locuinţe ANL. E greu de crezut, că miercuri, când proiectul care vizează alocarea celor trei locuinţe va sta pe masa aleşilor municipali, nu va trece de aceştia.
Cei care locuiesc în blocurile ANL din orașul Lipova s-au trezit că trebuie să plătească o sumă dublă pentru căldură.
Nemulțumiții din blocurile ANL din orașul Lipova au avut o rundă de discuții cu viceprimarul localității.
Mai mult de două mii de suflete din Arad speră încă la un apartament în viitoarele blocuri ANL care încă nu s-au proiectat.
Local
INS ne arată, negru pe alb, că suntem pe la mijloc, spre partea de jos, din punct de vedere al salariilor, la nivel național.
1
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.