ARAD. În perioada 26-30 iunie 2013, s-a desfășurat la Moneasa, Școala de Vară – Antreprenoriatul o opțiune de carieră, organizată în cadrul proiectului „Academia de Antreprenoriat – de la idee la afacere!”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Managementul crizei şi dezvoltarea afacerii sunt temele unui curs gratuit dedicat antreprenorilor arădeni.
ARAD. Academia de Antreprenoriat continuă seria de înscrieri la cursurile gratuite pentru întreprinzatori. Proiectul „Academia de Antreprenoriat – de la idee la afacere !” oferă şansa întreprinzătorilor din mediul de afaceri din Arad să se specializeze şi să se perfecţioneze în domeniul antreprenoriatului prin urmarea cursului de Management de tip Kaizen.
ARAD. Miercuri, 14 septembrie 2011, începând cu ora 10, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România - Filiala Arad - CNIPMMR Arad organizează o întâlnire cu întreprinzătorii din judeţ la Biroul de Antreprenoriat Arad situat pe strada Feleacului, numărul 1.
Mapamond
Deputați de opoziție din Serbia au aruncat marți cu grenade fumigene în interiorul parlamentului în semn de protest față de politicile guvernului, scrie Agerpres. Un deputat a făcut AVC după incident.
România
Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu, Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și nu poate fi un model de bune practici de democrație, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, marți, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Totul, după afirmații ale SVR despre Călin Georgescu.
4
Mapamond
Guvernul britanic va simplifica procedurile sale pentru achiziţia de material militar şi va „reduce birocraţia care încetineşte aprovizionarea în echipamente de apărare, de la nave până la muniţii”, a anunţul marţi executivul de la Londra, la o săptămână după ce a anunţat o creştere a cheltuielilor în domeniu, informează AFP.
Mapamond
Polonia îşi va revizui Planul de Redresare şi Rezilienţă în vederea redirecţionării de fonduri spre apărare şi rezilienţa economică, a declarat marţi ministrul de resort, Katarzyna Pelczynska-Nalecz, transmite Reuters.
1
Local
Consiliul Județean Arad a făcut „împărțeala” banilor proveniți din cota aferentă impozitului pe venit.