ARAD - Primăriile din judeţ au fost
ameninţate cu amenzi de până la 80.000 de
lei dacă nu au de gând să intervină.
ARAD - Primăriile din judeţ au fost
ameninţate cu amenzi de până la 80.000 de
lei dacă nu au de gând să intervină.
ARAD - Vicepreşedintele pe municipiu al PNL Arad,
Ionel Ciupe, a convocat o conferiţă de
presă, pentru a da curs solicitării unor
cetăţeni din Gai, care sunt în alertă
din cauza unor lucrări, pe Str. Ion Creangă.
ARAD - CET Arad va întrerupe furnizarea apei calde
câte trei zile pentru a face teste la magistrale.
Cornel Secianschi, directorul CET, a declarat că
„aceste lucrări sunt necesare deoarece
preîntâmpinăm probleme care ar putea
apărea în sezonul rece.
PEREGU MARE - Mii de locuitori din Peregu Mare se vor putea branşa la alimentarea cu apă.
ARADON Sport local
VESZPREM. Colecţionara de medalii şi recorduri, admirabila alergătoare Mara Guler, sportivă legitimată sub culorile CS Universitatea Arad, a bifat o nouă performanţă pentru România.
ARADON Sport local
KOPER. Rezultat notabil obţinut de judoka Amelia Paven la etapa de Cupă Europeană, categoria cadeţi, de la Koper (Slovenia).
Local
Accidentul în cauză s-a petrecut în februarie 2023, la trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în Nădab. Un băiat de 17 ani a murit, după ce mașina în care se afla a fost lovită de tren.
Local
USUSĂU. Joi, 30 octombrie, în jurul orei 18:00, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Birchiș au intervenit în localitatea Ususău, pentru salvarea unui câine căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 8 metri.
Mapamond
Inundații severe au afectat în special regiunea Valencia, după ce ploile torențiale de marți au provocat revărsarea mai multor râuri. Aproape 100 de persoane au murit. Situația este dramatică în sudul și estul Spaniei, unde locuiesc și mulți români. Zeci sunt dați dispăruți.
Local
Despre începuturile carierei academice, la parcursul profesional ca rector și despre viitorul univesității „Aurel Vlaicu” Arad.
Local
Din primele informații, accidentul s-ar fi soldat cu trei victime, din care una ar fi rămas încarcerată.
România
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a demarat miercuri procesul de încărcare a cardurilor pentru primele de carieră destinate personalului didactic şi nedidactic activ în anul universitar 2023 - 2024.