După cum anticipam încă din momentul în care Tribunalul Timiş a emis un nou mandat de arestare preventivă pe numele preşedintelui Consiliului Judeţean Arad (CJA), Nicolae Ioţcu, avocaţii acestuia au contestat imediat măsura.
Atât părinţii şi văduva lui Valentin Costea - pe de o parte -, cât şi Dan Hodiş - de cealaltă parte - au atacat sentinţa Tribunalului Arad.
ARAD. Condamnat pentru trafic ilicit de droguri şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Se pot face doar donaţii în bani: fie online, fie direct în cont bancar, fie prin SMS.
ARAD. Procurorii au atacat sentința dată de Judecătoria Arad în dosarul fostei directoare a Grădiniței PP14.
România
Biroul Electoral Central a decis, vineri, să sesizeze organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, ca urmare a amenințărilor primite de membrii săi pe rețelele de socializare.
Mapamond
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o țară tulburată în fața amenințărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.
România
Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș a făcut publice informații șocante referitoare la motivele care au condus la arestarea a trei angajați ai Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Ștei și punerea celui de-al patrulea sub control judiciar, sub acuzația că au agresat fără motiv mai mulți pacienți.
2
România
Președintele AUR, George Simion, și-a depus vineri candidatura la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din luna mai.
1
România
Deputatul George Becali a anunțat vineri că a demisionat din AUR, exprimându-și nemulțumirea față de decizia partidului de a strânge semnături pentru Anamaria Gavrilă, lidera POT, în vederea candidaturii acesteia la alegerile prezidențiale, potrivit News.ro.
3
România
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, joi, o clarificare privind noile cărți de identitate ce vor fi emise începând cu 20 martie 2025.
2