Camioanele așteaptă 110 minute pentru a ajunge la controlul de frontieră de la Nădlac II, pe sensul de ieșire din țară, în timp ce la Vărșand se așteaptă 90 de minute. Pe sensul de intrare în România nu se așteaptă mai mult de 20 de minute, potrivit aplicației Trafic Online a Poliției de Frontieră. Totul, din cauza verificărilor amănunțite efectuate de polițiștii de frontieră maghiari.
Se așteaptă două ore, vineri după masa, la frontiera Nădlac II Autostradă, pentru a se ieși din România.
Traficul - pe sensul de ieșire din țară - în celelalte puncte de trecere ale frontierei situate la granița cu Ungaria, pe raza județului Arad, se desfășoară normal. La frontierele Turnu și Vărșand se așteaptă câte 10 minute, iar la Nădlac I, 20 de minute.
Local
Evenimentul rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21. Potrivit primelor informații, oferite de Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Arad, în accident au fost implicate două autoturisme.
România
Polițiștii români l-au depistat, miercuri, pe fugarul Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, iar în prezent sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului emis de Tribunalul București, potrivit oficialilor din Poliția Română.
Mapamond
Legendara formaţie de heavy metal Black Sabbath, în formula sa originală, va cânta pentru prima dată în ultimii 20 de ani la un concert unic, organizat în această vară la Birmingham, în Anglia, au anunţat miercuri organizatorii, transmite Reuters.
Local
Femeia s-a adresat în scris primarului Călin Bibarț, solicitându-i să ofere lămuriri „privind substanțele care se deversează în atmosferă în mod continuu și în cantități enorme.”
4
Local
Proiectul “Școala părinților”, demarat în cursul anului școlar 2023-2024, continuă și în acest an școlar, cu o echipă extinsă. Prima întâlnire cu părinții a avut loc la Șiria.