Aqua Vest şi PRO Nădlac au terminat la egalitat, 0-0, într-o partidă dispută pe un vânt puternic, care a influenţat calitatea jocului în sens negativ.
Pe site-ul oficial al clubului Victoria Zăbrani a apărut ştirea că noul antrenor al echipei este fostul jucător arădean de la Vagonul şi UTA, MariusGrad, care-l înlocuieşte pe banca tehnică pe Dorel Stoiu.
ŞOFRONEA - Aqua Vest a învins în startul sezonului pe AS Dorobanţi cu scorul de 4-2 (3-2), după o răsturnare spectaculoasă de situaţie, oaspeţii conducând în min. 15 cu 2-0.
ARAD - Conturată după pauză, victoria constructorilor lui Valer Herlo nu poate fi pusă la îndoială. Golurile izbândei au purtat semnătura lui Roman, Negociu şi Olaru.
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată în război cu Israelul în Fâşia Gaza, a condamnat vineri raidul aerian ţintit lansat în suburbia sudică a capitalei libaneze Beirut şi în care a fost ucis liderul unităţii de elită a grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah, Ibrahim Aqil, împreună cu mai mulţi alţi comandanţi ai acestei grupări, apreciind că este vorba de o „escaladare brutală”, relatează AFP.
Armata israeliană a confirmat vineri uciderea liderului unităţii de elită a grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah, Ibrahim Aqil, împreună cu mai mulţi alţi comandanţi ai acestei grupări, într-un raid aerian ţintit efectuat mai devreme în suburbia sudică a capitalei libaneze Beirut, relatează agenţiile AFP şi Reuters.
Guvernul Serbiei a aprobat vineri reintroducerea serviciului militar obligatoriu, desfiinţat în urmă cu 15 ani, a declarat preşedintele Aleksandar Vucic, citat de Reuters.
Curtea Supremă a SUA a respins vineri restabilirea Partidului Verzilor pe buletinele de vot în statul Nevada pentru alegerile din 5 noiembrie, democraţii candidatei Kamala Harris reuşind astfel să o împiedice pe candidata respectivului partid, Jill Stein, să participe la scrutin în acest stat-cheie, transmite Reuters.
Aceștia se alătură altor o mie de salvatori din unitățile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, detașați în sprijinul pompierilor gălățeni.
Armata israeliană a anunţat că a efectuat vineri un atac ţintit în sudul Beirutului, fără a oferi alte detalii, transmite DPA.
Un tânăr de 17 ani din Vărădia de Mureș a fost prins în flagrant de jandarmii arădeni, în timp ce încerca să fure mai multe articole sportive dintr-un magazin aflat în centrul comercial.
Uniunea Europeană va oferi Ucrainei un împrumut în valoare de 35 de miliarde de euro pentru a susţine această ţară blocată într-un război de uzură cu Rusia, a anunţat vineri, în timpul unei vizite la Kiev, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite Reuters.
Comisarii pentru protecţia consumatorilor au suspendat temporar activitatea societăţii Taverna Drobeta 2007 SRL şi au amendat-o cu 30.000 de lei, după un control efectuat joi seara, potrivit informaţiilor transmise la solicitarea AGERPRES de către Paul Anghel, director general la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
1