Advertorial
ADVERTORIAL. Mamografia cu tomosinteză este cunoscută și sub numele de mamografie 3D. Aceasta este o tehnică avansată de imagistică medicală utilizată pentru a examina sânii.
Local
Consiliul Județean a emis o hotărâre în baza căreia va fi realizată rețeaua de gaz care va alimenta comunele Zărand și Olari.
Local
Jurnalistul Charlie Ottley a vizitat și Ghiorocul, în periplul lui prin România.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad și Compania de Transport Public Arad anunţă publicul călător că, sâmbătă, 6 iulie 2024, în intervalul orar 7:00–11:00, din cauza unor lucrări de mentenață la rețeaua de transport, se suspendă circulația tramvaielor pe tronsonul Fortuna – Piața Gai.
Mapamond
În luna iulie, executivul european va propune eliminarea pragului actual de 150 de euro sub care bunurile cumpărate online într-o țară terță nu sunt supuse taxelor vamale, a relatat Reuters, citat de G4Media.
ARADON Sport local
BRAŞOV. Cei mai mici înotători legitimați la Clubul Sportiv Şcolar Gloria Arad s-au deplasat, recent, la Brașov pentru a participa la Campionatul Național rezervat copiilor de 10 ani.
Local
Aradul va fi, din nou, o oprire pe harta Turneului Internațional Stradivarius, al violonistului Alexandru Tomescu.
România
OTP Bank va fi preluată de către Banca Transilvania după ce Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția care va fi încheiată la un preț de 347,5 milioane de euro, anunță Economedia.
UT Arad
Elevii lui Mircea Rednic evoluează doar sâmbăta, la ore aproapiate, atât cu Rapid, cât și cu „U” Craiova.