Reprezintă numărul anilor care au trecut de la momentul în care Aradul a ieşit în stradă să manifeste împotriva regimului Ceauşescu. Al doilea oraş din ţară, după Timişoara, locul unde s-a aprins scânteia Revoluţiei din 1989, care a dus la căderea regimului comunist din România. Mânaţi de dorinţa de libertate, oamenii şi-au riscat viaţa în cel mai însângerat decembrie. Parcă fiind motivaţi (şi) de vorbele filozofului francez Brice Parain: „Dacă vrem să fim liberi, nu trebuie să ne fie frică de a muri”.
Local
Investiția s-a făcut din fonduri europene, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea managementului calitativ al râurilor transfrontaliere: Criș (Körös), Mureș (Maros) și Tisa (Tisza)”.
Local
Mai mulţi indivizi mascaţi au atacat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, magazinul de bricolaj din Vlaicu.
Local
Din cele 50 de paturi disponibile, în medie sunt ocupate 40 în fiecare noapte, potrivit Direcției de Asistență Socială.
UT Arad
Cei de la UTA au anunțat deja programul de vânzare a biletelor pentru partida din runda cu numărul 23 a Superligii, de la Arad, contra celor de la FCSB (duminică, 26 ianuarie, ora 20.00).
1
Local
Termenul de finalizare a lucrării este de 12 luni, iar noul drum va scurta seminificativ legătura dintre Arad şi Timişoara, pe autostradă.
România
Ordonanța de urgență privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru președintele României din anul 2025 și alegerilor locale parțiale a fost publicată vineri seară în Monitorul Oficial.
Local
Vineri, 17 ianuarie 2025, la Centrul Eparhial din Arad, s-au desfășurat lucrările Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Aradului.