În urmă cu mai bine de o săptămână au avut loc alegerile tinerilor liberali pentru desemnarea conducătorilor organizației județene. Pe câștigător, Bogdan Faur, l-am văzut în poze numai zâmbet, așa cum e si normal de altfel. Nu-l cunosc, probabil e un tânăr isteț, știu doar că este fiul viceprimarului Lazăr Faur, al cărui merit este incontestabil, în transmiterea pe cale genetică a calităților de politician.
De ce ne sperie schimbarea prefixului: 30, 40, 50? Teama de bătrâneţe și izolare, devine obsesie făcându-ne să ignorăm trecerea firească a timpului, să uităm că deţinem comoara experienţelor noastre de viaţă, că avem o personalitete bine conturată, suntem realizate personal şi profesional. Ne comparăm veşnic cu unele vedete care sunt promovate și care nu ne reprezintă? Hotărât nu! Putem să ne punem în valoare la orice vârstă ţinând cont de moştenirea fizică pe care o avem, personalitate, ocupaţie, eleganţă, armonie între ceea ce simţim şi ceea ce afişăm.
Natura ne este prietenă dacă ştim să o respectăm. Din cele mai vechi timpuri se foloseau plantele pentru tratamentul diferitelor boli. Copacii din parcuri şi păduri curăţă aerul de care avem atâta nevoie, protejează împotriva furtunilor, inundaţiilor şi alunecărilor de teren. Este plăcut să faci plimbări prin zone cu multă vegetaţie, să asculţi ciripitul păsărelelor şi să descoperi că fiecare copac are o poveste şi ce este mai important are propria energie.
Local
Vineri, sâmbătă și duminică, pompierii arădeni au intervenit în 83 de situații de urgență petrecute pe raza județului.
ARADON opinii
Să crești pensiile pentru 3,5 milioane de pensionari și să fii votat de 1,76 milioane de români, asta înseamnă să pierzi alegerile și președinția.
UT Arad
„Trebuie să avem încredere, vreau ambiție, un pic de agresivitate acasă și să reușim să luăm cele trei puncte”.
ARADON opinii
Victoria lui Călin Georgescu în primul tur al prezidențialelor, secondat de Elena Lasconi a produs o undă de șoc în România.
4
Local
După ce Tribunalul Timiş a decis să îi trimită în judecată pe poliţiştii şpăgari, aceştia încearcă să scape de proces la Curtea de Apel.
3