aradon.ro Web analytics


În luna soarelui, august, pământul arde sub razele-i necruțătoare și chiar dacă ziua a început să scadă, puterea lui este de necontestat. Părăsite de oameni și stăpânite de caniculă, marile orașe cad în somnolență, în vreme ce pe ogoare, grădini și livezi se duce bătălia recoltei. Bun prilej de a oferi trupului hrana vie de care are atâta nevoie: legume și fructe.
Nume imperial, orgolios, August ne face să-nțelegem cine este stăpânul ca ultima lună a verii; nu te poți pune cu orgoliile sale caniculare sau ploioase și avem o singură scăpare: fuga în vacanță! Munte, mare, ce contează? Doar să inventam bucurii mărunte cât bobul de rouă, dar la fel de strălucitoare și răcoroase și numai bune de pus la sufletul obosit de muncă.
Practicarea exerciţiilor fizice, indiferent de forma de mişcare pe care o vom alege, duce la împlinirea noastră pe plan personal, social, profesional, ajutându-ne să dobândim un corp sănătos şi bine lucrat, o ţinută elegantă şi graţioasă. Antrenamentul va fi progresiv pentru a asigura echilibrul funcţional al organismului, pentru formarea deprinderilor motrice care vor duce la modelarea corpului şi dobândirea unei posturi corecte.

Local

Reuniţi sub semnul Crăciunului
Copiii de la Centrul de Zi Nădlac şi tinerii voluntari ai Subfilialei de Cruce Roșie din oraş au confecţionat împreună decorațiuni care vor împodobi cortul de la târgul de Crăciun din fața primăriei.

ARADON Sport local

Fotbal – Liga 3, etapa 17

Advertorial

Endometrioza – „boala tăcută” care afectează tot mai multe femei tinere. Medicii ginecologi trag un semnal de alarmă
Endometrioza, o afecţiune ginecologică tot mai frecvent diagnosticată la femei cu vârste între 20 şi 50 de ani, rămâne una dintre cele mai dureroase şi greu de identificat boli. Specialiştii Endo Institute Timişoara, parte din Rețeaua de Sănătate Regina Maria atrag atenţia că întârzierea diagnosticului și tratamentului pot duce la complicaţii serioase, inclusiv infertilitate.

UT Arad

Vine Memorialul Legendelor

România

Marea Cameră a CEDO îi dă câștig de cauză judecătorului Cristi Danileț

ARADON Sport local

A fost Cupa „Moş Crăciun”, ediţia 18

Local

Olimpiada Cunoaşterii, ediţia 4
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa campioanei olimpice, mondiale şi europene la spadă, Ana-Maria Brânză.

Mapamond

Kallas subliniază că utilizarea activelor rusești este cea mai credibilă modalitate de a finanța Ucraina
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, a afirmat luni că utilizarea activelor rusești înghețate pentru a acorda un împrumut Ucrainei este cea mai credibilă modalitate de a finanța Kievul, dar a recunoscut că, fără sprijinul Belgiei, țara în care se află majoritatea acestor active în Europa, ajungerea la un acord nu va fi foarte ușoară, informează EFE, dpa și AFP. 5

Mapamond

Regizorul Rob Reiner și soția sa, găsiți morți în locuința lor din Los Angeles. Ar fi fost înjunghiați de fiul lor
Regizorul Rob Reiner și soția sa, Michele Singer Reiner, au fost găsiți morți în locuința lor din Los Angeles. Presa americană relatează că ambii ar fi fost înjunghiați, iar poliția investighează cazul ca posibilă crimă.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.