Toate prețurile cresc în jurul nostru, viața devine tot mai grea, scumpirea energiei și a carburanților a făcut ca unele prețuri la raft să devină prohibitive, iar cheltuielile pentru întreținere să ajungă la cote nebănuite acum câțiva ani. Pentru cei mai mulți dintre români salariul ajunge cu greu de la o lună la alta, iar despre economii, despre bani puși deoparte nici nu poate fi vorba.
În urmă cu mai bine de o săptămână au avut loc alegerile tinerilor liberali pentru desemnarea conducătorilor organizației județene. Pe câștigător, Bogdan Faur, l-am văzut în poze numai zâmbet, așa cum e si normal de altfel. Nu-l cunosc, probabil e un tânăr isteț, știu doar că este fiul viceprimarului Lazăr Faur, al cărui merit este incontestabil, în transmiterea pe cale genetică a calităților de politician.
Comentăm pe scurt principalele titluri ale săptămânii: noi planuri de reorganizare teritorială care nu se vor întâmpla niciodată, ce și cum se mai fură prin municipiu, cum puteți ajuta familia din Nădlac grav încercată de tragedia de pe Mureș, dar și ce au mai inaugurat aleșii locali în aceste zile.
Combinația dintre starea tehnică a mașinilor și inconștiența șoferilor este cocktailul perfect care ne situează direct în vârful ierarhiei europene atunci când vine vorba despre rata deceselor cauzate de accidente rutiere. Aproape 100 de persoane dintr-un milion mor anual în România din cauza accidentelor, mai mult decât dublu față de media europeană.
Local
Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2025 a fost amendat de aleșii PNL-USR-UDMR și aprobat cu 13 voturi "pentru".
Local
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, după votul din Parlament, în legătură cu diferenţa mică de voturi cu care a trecut învestirea Guvernului, că „atât s-a putut”. Acesta a declarat, în prima şedinţă a noului Cabinet, că România are un guvern funcţional şi că unul dintre primele efecte pozitive ale votului din Parlament îl reprezintă faptul că dobânzile externe la care se împrumută ţara noastră au început deja să scadă.
România
Decretul privind numirea noului Guvern condus de Marcel Ciolacu a fost publicat, luni seara, în Monitorul Oficial.
UT Arad
Cei doi au oferte, primul dintre ei este nemulțumit de ceea ce se întâmplă la Arad și vrea să plece. Kadiri și Ze Pedro out!
2