
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, vineri, că există discuţii cu Ungaria pentru transferul pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă. Deoarece orașul nostru se află la granița cu Ungaria, posibilitatea ca pacienții care sunt internați în unitățile medicale din Arad cu COVID-19 – aflați în stare gravă – să fie transferați în țara vecină este foarte mare, mai ales că presiunea pe sistemul de sănătate este foarte mare, așa cum precizează și Lenuța Timiș, directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad.

Raed Arafat, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a spus că în România nu se vor impune reguli speciale sau restricții pentru cei care refuză să se vaccineze împotriva COVID-19. Totuși, avertizează acesta, s-ar putea ca în anumite zone din străinătate să fie aplicate limitări mai severe.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.
Mapamond
Opozanți de extremă-dreapta la aderarea Bulgariei la moneda unică euro au atacat sâmbătă cu cocktailuri Molotov biroul reprezentanței Uniunii Europene la Sofia, relatează AFP.
1
România
Producția „Dreams (Sex Love)”/„Drommer”, în regia norvegianului Dag Johan Haugerud, a fost recompensată sâmbătă seară cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu a fost acordat filmului „Kontinental 25” în regia cineastului român Radu Jude.
ARADON Sport local
Victoria arădeană a trimis campioana pe locul 5 la finalul sezonului regulat.
Mapamond
Starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, rămâne „critică și prognosticul este în prezent rezervat”, a anunțat sâmbătă seara Vaticanul, referindu-se la o criză astmatică respiratorie, relatează AFP.
1
ARADON Sport local
Arădencele au legat două victorii în derby-uri și așteaptă Final 4-ul Cupei României, de acasă.