ARAD. Voluntarii din cadrul proiectului GAIA, finanţat prin Programul Tineret în Acțiune – Serviciul European de Voluntariat, au realizat în municipiul Arad un arbore urban decorativ format din PET-uri.
Doresc să avansez o propunere pentru evitarea abuzurilor, privind tăierea arborilor sau retezarea tulpinei, a unor crengi etc. Tăierea ar trebui să fie admisă doar în baza unor probe.
UT Arad
Trupa antrenată de Mircea Rednic pornește la drum cu un meci la Arad, contra celor de la Oțelul Galați, duminică, de la ora 18.
UT Arad
Arădenii au ratat ocaziile lor, iar „câinii roșii” au punctat exact când aveau nevoie.
România
Parchetul General a anunțat luni că s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare publică, în legătură cu postarea liderului AUR, George Simion, în care a instigat la „jupuirea în piața publică” a membrilor Biroului Electoral Central care au invalidat candidatura lui Călin Georgescu.
ARADON opinii
Nestatornică și nehotărâtă între soare și frig, vestitoarea primăverii, cea care pornește circuitele clorofilei dăruindu-ne forțe noi și soare proaspăt: MARTIE!