ARAD. Centrul Creştin „Râul Trezirii” a organizat, zilele trecute, acţiunea „Tradiţii, obiceiuri în bisericile creştine din România”, care a avut loc la Hotel Central din Arad. ARAD. Centrul Creştin „Râul Trezirii” a organizat, zilele trecute, acţiunea „Tradiţii, obiceiuri în bisericile creştine din România”, care a avut loc la Hotel Central din Arad.
BRAȘOV. „Am greșit ușor câteva mingi importante. Nu a fost cea mai bună zi a noastră. Nu am jucat prea mult cu Victor la dublu și asta s-a văzut”, a declarat arădeanul Marius Copil, după înfrângerea, scor 4-6, 5-7, 4-6, din partida de dublu cu Olanda din cadrul Grupei I a Cupei Davis.
BUCURESTI. FRF a anunţat componenţa seriei secunde a ligii a II-a, dar mai mult ca sigur „Poli” Timişoara nu va fi la startul competiţiei.
ARAD - Pentru recuperarea creanţelor fiscale faţă de bugetul local, Direcţia Venituri din Primăria Arad continuă executarea silită a restanţierilor prin emiterea de somaţii către mai mulţi arădeni, atât persoane fizice cât şi juridice.
34 goluri a reuşit Marcel Moţ pentru echipa sa, Păulişana Păuliş, în actuala ediţie a Ligii IV la fotbal.
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne din județul Arad sunt pregătite să gestioneze cu profesionalism orice incident sau eveniment grav care ar putea apărea până la finalul procesului electoral.
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
Muzicianul Marius Baţu, o legendă a muzicii folk, s-a stins din viaţă.
Victima a ajuns la spital. Familia acesteia și poliția îl caută pe șoferul care a produs accidentul.
1
FCC Baschet UAV Arad s-a impus la o diferență de 25 de puncte în runda a 5-a din LNBF.
În 2023, în laboratorul Spitalului Județean, au fost prelucrate 20.981 de blocuri de parafină cu fragmente tisulare, iar 1.207 pacienți au fost diagnosticați cu proliferări tumorale.
Aproximativ 35% din energia consumată este risipită. E.ON a transmis câteva sfaturi pentru ca în această iarnă facturile să fie cât mai mici.