aradon.ro Web analytics





Scriam, cu ceva vreme în urmă, că rolul UDMR-ului pe scena politică românească s-a cam terminat, de acum înainte bătălia pentru refacerea Hungariei urmând să se dea în cele mai înalte foruri europene şi mondiale. Vizionarii Ungariei ştiau perfect, în 1989, că România redevine un teren fertil pentru încuibarea spiritului imperial, care nu a părăsit nicio clipă creierele luminate dar şi mereu înfierbântate din stepă.

Mâine, 3 mai o echipă de inspectori ai UEFA, însoţiţi de consilierul juridic din cadrul Serviciului Licenţe şi Afilieri din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, se vor afla la Cluj-Napoca, unde vor inspecta viitoarea arenă sportivă a judeţului Cluj.

Lucrările de construcţie, amenajare şi dotare a stadionului Cluj Arena continuă cu realizarea suprafeţei de gazon care va întruni toate caracteristicile tehnice şi agrotehnice ale marilor stadioane europene. Astfel, suprafaţa de joc pe care se vor desfăşura competiţiile sportive va fi prevăzută cu un sistem de drenaj principal, transversal, din 10 în 10 m şi cu un sistem de drenaj secundar, longitudinal, la fiecare 1,5 m.

Primele 200 de scaune din capacitatea de 30.001 locuri de pe Cluj Arena şi începerea montării acestora au fost prezentate vineri presei. Modelul pentru care s-a optat este un scaun din plastic, rabatabil, cu cadru metalic pentru exterior, fixat cu ancore de gradene, din gama celor regăsite pe stadionul Alianz Arena din Munchen.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a declarat că potrivit datelor centralizate pentru anul 2010 a calităţii aerului în oraş, Clujul apare în anumite zone cu perioade de creşteri a nivelului de pulberi. Potrivit lui Apostu, aceste creşteri se datorează lucrărilor de frezare pe beton a străzii Fabricii şi lucrărilor la stadionul Cluj Arena.

Mapamond

Germania: Conservatorii în frunte, AfD pe locul al doilea (sondaje la ieșirea de la urne)
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:

România

VIDEO. O mamă și-a băgat copilul într-o cadă cu zăpadă și a postat pe TikTok: „Spartan îl fac”. Autoritățile s-au autosesizat
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul. 1

România

Protest al refugiaţilor ucraineni la Bucureşti, pentru marcarea a trei ani de la începerea invaziei ruse
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă. 4

Mapamond

„Îmi continui cu încredere spitalizarea”, a spus papa Francisc într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.

ARADON Sport local

Alt sistem implementat la rugby în 7
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.

ARADON Sport local

Pregătesc turneul din Austria!

ARADON Sport local

E vremea jocurilor amicale

România

Proiect: Funcționarii publici să fie evaluați anual și prin verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice legislative
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.