aradon.ro Web analytics


Procurorii DIICOT solicită în instanţă arestarea preventivă a fraţilor Andrew şi Tristan Tate, cu dublă cetăţenie - britanică şi americană - acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, act sexual cu un minor, spălare a banilor, influenţarea declaraţiilor şi favorizare a făptuitorului.
Diplomaţia rusă a denunţat vineri deciziile "lipsite de sens" şi "insignifiante" ale Curţii Penale Internaţionale (CPI) după anunţul privind emiterea unui mandat de arestare împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin pentru crimă de război, relatează France Presse.
Un călugăr de la Mănăstirea Frăsinei şi un alt inculpat au fost arestaţi preventiv pentru viol şi corupere sexuală, victimele fiind doi minori, unul în vârstă de 10 ani şi altul în vârstă de 13 ani, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, remis luni AGERPRES.

Local

Proiectele din Arad, la un click distanță
ADR Vest a lansat o platformă prin care orice persoană are acces la informații legate despre proiectele implementate cu fonduri europene.

Local

Un italian din Arad, arestat la domiciliu după ce a încălcat ordinul de protecție 
Un cetățean italian de 58 de ani, care avea emis pe numele său un ordin de protecție și avea montată o brățară de monitorizare electronică, a fost plasat în arest la domiciliu după ce a încălcat în repetate rânduri ordinul. 

Local

Reuniţi sub semnul Crăciunului
Copiii de la Centrul de Zi Nădlac şi tinerii voluntari ai Subfilialei de Cruce Roșie din oraş au confecţionat împreună decorațiuni care vor împodobi cortul de la târgul de Crăciun din fața primăriei.

ARADON Sport local

Fotbal – Liga 3, etapa 17

Advertorial

Endometrioza – „boala tăcută” care afectează tot mai multe femei tinere. Medicii ginecologi trag un semnal de alarmă
Endometrioza, o afecţiune ginecologică tot mai frecvent diagnosticată la femei cu vârste între 20 şi 50 de ani, rămâne una dintre cele mai dureroase şi greu de identificat boli. Specialiştii Endo Institute Timişoara, parte din Rețeaua de Sănătate Regina Maria atrag atenţia că întârzierea diagnosticului și tratamentului pot duce la complicaţii serioase, inclusiv infertilitate.

UT Arad

Vine Memorialul Legendelor

România

Marea Cameră a CEDO îi dă câștig de cauză judecătorului Cristi Danileț

ARADON Sport local

A fost Cupa „Moş Crăciun”, ediţia 18

Local

Olimpiada Cunoaşterii, ediţia 4
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa campioanei olimpice, mondiale şi europene la spadă, Ana-Maria Brânză.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.