Trei persoane au fost inculpate în legătură cu moartea cântăreţului Liam Payne, fost membru al formaţiei One Direction, la 16 octombrie, în urma unei căzături de la balconul hotelului în care era cazat în Buenos Aires, au anunţat joi autorităţile argentiniene, relatează vineri agenţiile Reuters şi AFP.
ARAD. În Aula Cicio Pop de la sediul Rectoratului Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad ar fi trebuit să aibă loc, marţi, o conferinţă de presă având ca subiect participarea sportivilor de la Cobra Arte Marţiale Arad la Campionatul Mondial de karate IKU (Buenos Aires – Argentina, 24-27 octombrie).
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 14-12-2025 sunt următoarele:
Mapamond
Autoritățile germane au anunțat că au dejucat un atentat care viza un târg de Crăciun din Bavaria, unde cinci persoane sunt suspectate că pregăteau un atac cu mașină-capcană, de inspirație islamistă. Suspecții au fost arestați și plasați în detenție, conform Agerpres.
Mapamond
Un atac armat a avut loc sâmbătă după-amiază la Universitatea Brown din Statele Unite. Acesta s-a soldat cu moartea a doi studenți și rănirea altor nouă persoane. Incidentul a avut loc în timp ce studenții susțineau examene. Autoritățile americane au mobilizat peste 400 de polițiști pentru a-l prinde pe atacator.
Local
Nădlacul a fost zilele acestea gazda evenimentelor de amploare realizate de Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.