Primăria Arad a decis ieri să facă precizări referitoare la afirmaţiile făcute de Leo Aslău, care a susţinut, tot ieri, că a câştigat procesul cu Municipalitatea. În comunicatul remis, executivul spune că face „clarificări referitoare la situaţia litigiului cu SC CORLEONE SRL privind accesul la terenul concesionat de această societate în incinta ştrandului.
ARAD. Preşedintele pe municipiu al Partidului Conservator Arad, Leontin Aslău, a primit verdict favorabil din partea Tribunalului Arad în procesul privind blocarea de către Primărie a accesului în parcarea de pe ştrand. Primăria are drept de recurs în 15 zile, însă Leo Aslău este sigur de victorie, întrucât Curtea de Apel Timişoara s-a mai pronunţat odată în favoarea sa şi a retrimis cauza la Tribunal.
ARAD. Preşedintele organizaţiei municipale a Partidului Conservator Arad, Leontin Aslău, a declarat că va face toate demersurile legale pentru revocarea Hotărârii adoptate în CLM prin care se trec în patrimoniul public investiţiile de pe strada Meţianu.
ARAD. La conferinţa de presă a PC Arad, Leontin Aslău a povestit cum, în urmă cu o zi, a parcurs, în municipiu, 7,8 km cu maşina pe drumuri de pământ, pornind de la biserica sârbească.
ARAD. Prezent la conferinţa de presă a PC Arad, Leontin Aslău a declarat că, în mod sigur, alegerile la Felnac se vor repeta, pe motive de fraudă cu urna mobilă.
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
2
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
6