aradon.ro Web analytics





Local

Biblioteca Vie - o conferință dedicată asistenților sociali
Evenimentul a reunit specialiști în domeniul asistenței sociale care au prezentat exemple de bune practici studenților de la asistență socială.

România

Șef de secție de poliție din Timiș, prins cu droguri de DIICOT. Acesta și-a pus casa la dispoziția traficanților
Potrivit unor surse, șeful Secției 1 Urbană de Poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș a fost reținut, sâmbătă. El este acuzat de procurorii DIICOT de trafic de droguri de risc și mare risc, respectiv de punerea la dispoziție a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată.

ARADON Sport local

Liga 3, play off şi play-out, etapa 2

ARADON Sport local

Liga 4: Sântana are opt puncte avans
ARAD. Etapa 17 din Liga 4-Mavros la fotbal a (cam) clarificat lupta pentru primul loc care asigură prezenţa la barajul de promovare.

România

Reportul la Loto 6/49 la categoria I a ajuns la peste șase milioane de euro
Reportul la Loto 6/49 la categoria I a ajuns la peste 30,29 milioane de lei (peste șase milioane de euro), la Noroc este în joc un report cumulat de peste 13,42 milioane de lei (peste 2,69 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 14,36 milioane de lei (peste 2,88 milioane de euro), informează Loteria Română.

Mapamond

Serbia: Experți ai FSB rus au ajuns la Belgrad
Experți ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) au sosit în Serbia pentru a ancheta în legătură cu presupusa utilizare a unei arme sonice împotriva manifestanților la Belgrad la începutul acestei luni, a declarat sâmbătă președintele sârb, respingând încă o dată aceste acuzații drept „minciuni”, scrie AFP. 4

Evenimente

Festivalul de Muzică Religioasă, ajuns la ediția a V-a, se va desfășura între 3 și 5 aprilie
Aradul va găzdui, la începutul lunii aprilie, cea de-a V-a ediție a Festivalului de Muzică Religioasă, un eveniment de referință pentru comunitatea locală și națională, ce îmbină tradiția, spiritualitatea și excelența artistică.

UT Arad

Mircea Rednic anunță că „Poli” Iași e schimbată în bine
UTA are meci greu în Moldova, în etapa a doua din play-out. „Puriul” anunță că nu merge la egal. 1

Local

Folosesc abuziv însemnele ADR Vest
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest anunță că unele firme de consultanță folosesc abuziv logo-ul organismului de finanțare europeană.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.