
Stând acasă, în acest an primim cu bucurie în suflet sărbătorile, ne amintim că avem familie şi prieteni. Redescoperim forţa de a iubi, şansa de a fi buni, puterea de a ajuta pe cel care are nevoie, frumuseţea fiecărei clipe ce ne este dăruită în această lume efemeră. Să dăm sens vieţii noastre, să fim fericiţi şi plini de lumina ce izvorăşte din sufletul unui om curat.
România
Agenți de la Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov au mers joi dimineața la locuința lui Călin Georgescu, pentru verificări în cadrul controlului judiciar.
Local
Bărbatul care, în septembrie anul trecut, a încercat să violeze o arădeancă în vârstă de 84 de ani, a fost condamnat la 5 ani și 8 luni de închisoare.
ARADON Sport local
Sala Sporturilor „Victoria” va fi pentru prima dată gazda turneului final al Cupei României de Baschet Feminin în weekend și sunt așteptate dueluri echilibrate.
Local
Programul de colectare a biodeșeurilor și a deșeurilor voluminoase se desfășoară între 3 martie și 11 aprilie.
Mapamond
Actrița Michelle Trachtenberg, cunoscută pentru rolurile sale din serialele „Buffy, spaima vampirilor" și „Gossip Girl", a murit la vârsta de 39 de ani.
România
Incidentul a avut loc miercuri, 26 februarie.
Local
Infinity Bolts – cea de a doua echipă de robotică a Liceului Național de Informatică Arad – a participat în acest weekend la regionala de vest din cadrul concursului FIRST Tech Challange România, organizat de Asociația Nație Prin Educație.
România
Eugen Sechila, unul dintre cei mai importanți colaboratori ai lui Călin Georgescu, a fost adus miercuri seara la Parchetul General.