
Mii de oameni au pozat nud pe o plajă din Sydney, pentru a atrage atenția asupra cancerului de piele
Protecţia pielii, motiv pentru şedinţă nud în Australia. Doar în 2020, 1,5 milioane de noi cazuri de melanom au fost diagnosticate în întreaga lume. Unul din fiecare trei noi cazuri de cancer este de piele. În România, cancerul de piele se depistează în stadii târzii. A avea cinci sau mai multe arsuri solare dublează riscul de melanom, arată un studiu al INSP şi Ministerului Sănătăţii.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1