Nouă cetăţeni afgani care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare, au fost depistati de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II. Cetăţenii străini intenţionau să ajungă în state din vestul Europei, fiind sprijiniţi de doi şoferi români care sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II Autostradă au depistat 25 de cetăţeni din Bangladesh, Sri Lanka, Irak, Afganistan, Siria, Iran și Turcia, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar şi un microbuz.
România
Sute de persoane au protestat, marţi seară, în mai multe oraşe din ţară, în urma rezultatelor alegerilor prezidenţiale de duminică, manifestându-şi nemulţumirea faţă de candidatul independent Călin Georgescu şi scandând lozinci antifasciste, împotriva extremismului şi proeuropene.
Local
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
3
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara, sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
3
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
7
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.