Preşedintele PNR Arad, Ion Stan, acuză atât puterea cât şi opoziţia de „ipocrizie” în problema manifestărilor de 15 martie.
Noul Spark EV are o autonomie in regim mixt de deplasare in trafic urban/pe autostrada estimata de EPA de 132 km.
Reprezentanţii Partidului Popular Maghiar din Transilvania au precizat în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Cluj-Napoca că vor continua lupta pentru autonomie şi federalism şi că reuşit introducerea acestor două teme pe ordinea de zi a politicii din România.
Europarlamentarul Laszlo Tokes a afirmat marţi, la Târgu Mureş, că votul reprezentantului UDMR în Biroul Electoral Central (BEC), de respingere a contestaţiei Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) referitoare la îndepărtarea bannerului de la Floreşti, ar fi în contradicţie cu programul Uniunii referitor la autonomie.
Biroul Electoral Central consideră că banner-ul electoral afişat în judeţul Cluj de Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) conţinea un mesaj contrar ordinii constituţionale româneşti, se arată într-o decizie adoptată luni de BEC ce îi dă dreptate primarului din comuna clujeană Floreşti, Horia Şulea, care a dispus îndepărtarea materialului electoral.
România
Începând cu 1 ianuarie 2025, nivelul accizelor pentru o serie de produse energetice și alcoolice va fi ajustat, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, publicat recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.
Local
O femeie din Arad a fost trimisă în judecată după ce a „uitat” să plătească produse în valoare de aproximativ 400 de lei la o casă de tip self-checkout din Kaufland.
1
Local
Drepturile persoanelor cu dizabilități și protecția acestora, în domeniul muncii, au fost reglementare și publicate în Monitorul Oficial.