ARAD. O autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță Arad a fost implicată într-un accident rutier produs luni dimineața, la intersecția Căii Aurel Vlaicu cu strada Făt-Frumos.
Două persoane au murit şi alte opt au fost rănite în urma unui accident petrecut pe DN 69, între Şagu şi Vinga.
INEU. S-a răsturnat cu autoturismul pe care-l conducea pe DN 79/A, drumul național ce duce spre Ineu și a fugit de la locul faptei, lăsându-și mașina cu roțile-n sus pe șosea.
MOCREA. Nu a respectat semnificația indicatorului la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere, a trecut fără să se asigure și a fost acroșat de scara laterală a trenului care circulă pe ruta Brad-Arad.
ARAD. Un autoturism condus de o femeie a fost lovit de un tramvai pe Calea Timișorii, marți la amiază. Potrivit reprezentaților Inspectoratului de Poliție Județean Arad, femeia, care se deplasa cu mașina dinspre podul Traian, ar fi efectuat un viraj neregulamentar la stânga, moment în care autoturismul pe care-l conducea a fost acroșat de tramvai.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2