ARAD. Consilierii judeţeni care nu şi-au depus declaraţiile de avere în primă fază au făcut-o acum.
Consilierii judeţeni şi-au publicat declaraţiile de avere, Nicolae Ioţcu fiind cel mai bogat dintre ei.
Şedinţa Consiliului Judeţean Arad (CJA) s-a încheiat cu o avertizare transmisă de secretarul judeţului către toţii aleşi prezenţi. Acesta le-a înmânat, în alb, declaraţiile de avere şi de interese pe care consilierii trebuie să le completeze şi să le facă publice pe site-ul CJA.
ARAD. Social-democraţii arădeni nu renunţa la intenţia de a afla modul în care preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a reuşit să facă avere.
ARADON Sport local
BUZĂU. Într-un joc decisiv pentru accederea în play-off-ul ligii secunde la futsal, Şoimii Şimand a cedat, scor 7-12, în deplasarea de la Fortius Buzău şi, astfel, încheie sezonul regulat pe locul 4, cu o zestre de 18 puncte.
Local
Doi bărbați, tată și fiu, au fost arestați preventiv după ce au fost prinși în flagrant în timp ce vindeau ecstasy și cristal, la Vinga.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Singurul atlet veteran din Arad prezent la Campionatele Naționale Indoor s-a întors acasă cu medalie.
Evenimente
Produs al proiectelor reStart literar și Arad LiterArt, antologia de literatură tânără „reStart 2024” reunește texte scrise de 21 de tineri din școlile arădene.
ARADON Sport local
ARAD. Cu doar o săptămână înainte de reluarea jocurilor pe puncte, toate echipele arădene din Liga 4-Mavros au avut în program repetiţii finale, prilej pentru antrenori de a efectua ultimele reglaje în formula de start.
UT Arad
ARAD. Familia Suporter Club UTA are nevoie, din nou, de unitate și reacție de suflet. Un reprezentant înficat al SCU, prezent alături de camarazi în peluză până în vara anului trecut, este grav bolnav și are nevoie de ajutorul nostru.
România
Călin Georgescu este așteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestație la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni, printre care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale.
1
Mapamond
Filmul „Anora” a fost marele câștigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câștigat cinci trofee, inclusiv la categoria „cel mai bun lungmetraj”, informează revista Variety.