A treia ediţie a Cupei „Prieteniei” la badminton, rezervată jurnaliştilor arădeni, este programată duminică, 19 iulie, ora 13.00, la Şimand.
ARAD. Un grup de profesori, în frunte cu Daniel Mărcuş, Daniela Ardelean şi Elena Szomoru, au avut, recent, o iniţiativă lăudabilă, afiliind la Federaţia Română de Badminton clubul ASZ Arad.
ARAD. Șimandul a dovedit încă o dată că este polul badmintonului arădean! Faza judeţeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la badminton, la care au participat elevi de la 6 şcoli din judeţul Arad, și-a desemnat campionii, care ne vor reprezenta la turneul final programat în luna mai la Onești.
ARAD. Sala de sport a Colegiului Național „Preparandia Dimitrie Ţichindeal” va găzdui luni, 26 ianuarie, de la ora 9.30, Cupa „Unirea” la badminton, pentru elevii din ciclurile primar și liceu, mediul urban + rural.
ARAD. Șase școli din județul Arad au fost cuprinse în programul „Shuttle Time”, inițiat de Federația Română de Badminton, la care au participat, pe parcursul acestui an, 119 instituții de învățământ din 27 de județe.
România
Procurorii DIICOT au reținut șase inculpați pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trădare, fiind acuzați că au format o organizație de tip militar și ar fi negociat cu agenți ai Rusiei ieșirea României din NATO.
Local
Întrucât fostul acord-cadru s-a încheiat, Primăria Municipiului Arad a scos la licitație noul acord-cadru pentru lucrările de întreținere și reparații la drumurile din mai multe zone ale municipiului.
Local
Calitatea de membru afiliat al Bursei Române de Mărfuri e valabilă până în februarie 2030.
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat miercuri seara, într-un discurs televizat, că dorește să „deschidă dezbaterea strategică” privind protecția Europei de către umbrela nucleară franceză, pe fondul apropierii dintre Moscova și Washington, precizând că decizia de a recurge la aceasta va rămâne 'în mâinile' președintelui francez, relatează AFP.
1
România
Studenții au posibilitatea de a cumpăra online bilete și abonamente cu reducere 90% prin aplicația disponibilă pe site-ul www.cfrcalatori.ro sau descărcabilă pe dispozitive mobile (smartphone, tabletă etc.), precum și de la automatele de vânzare kiosk din stațiile de cale ferată, a anunțat, miercuri, CFR Călători.