Arădenii un condus cu 1-0, au fost egalaţi, apoi au ratat un penalty, după care au pierdut, după o lovitură de pedeapsă.
ARAD. CS UAV Arad se va duela cu echipa vicecampioană CSM Știința Baia Mare în optimile de finală din Cupa României la rugby.
MACEA. HC Arad și HCM Baia Mare se întâlnesc miercuri, de la ora 17.00, în runda a V-a din Divizia A (liga secundă) de handbal masculin. Partida de la Macea îi are ca favoriți pe maramureșeni, ocupanți ai ultimului loc pe podium, de partea cealaltă elevii lui Ștefan Deacu formând una dintre cele două echipe care nu a acumulat încă niciun punct în clasament.
Echipa feminină de fotbal FC UTA a oferit directoarei sportive Adriana Inoan un frumos cadou cu ocazia zilei sale de naştere. O victorie în cea de-a patra etapă a primei ligi a fotbalului feminin românesc, un 4-1 obţinut cu Independenţa Baia Mare.
MACEA. Jocul cu numărul doi susținut de HC Arad în sala de sport din Macea a adus un nou insucces pentru elevii lui Ștefan Deacu: 23-35 cu Extrem Baia Mare.
Local
INS ne arată, negru pe alb, că suntem pe la mijloc, spre partea de jos, din punct de vedere al salariilor, la nivel național.
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
3