Foc în aşa-zisul cartier din zona balastierei Micălaca. Trei autospeciale de pompieri s-au deplasat la intervenţie, dintre care două autospeciale pentru stingere şi una a Protecţiei Civile. Pompierii au fost chemaţi să stingă un foc ce a cuprins o curte întreagă, o anexă, un lan de grâu şi zona laterală a unui drum.
România
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
Local
ARAD. Atenție, șoferi! Ca urmare a unei decizii a Comisiei de Sistematizare a Circulației, au fost schimbate regulile de circulație rutieră în intersecția străzilor Horia și George Coșbuc.
România
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei doi candidaţi care s-au calificat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi a anunţat că social-democraţii nu vor face nicio contestaţie.
Evenimente
Undeva într-o vale din fiordurile Norvegiei, un tată își cheamă fiica adultă să-l urmeze într-o călătorie prin natura maiestuoasă care-i înconjoară, reamintindu-și de generațiile care i-au precedat. Sunetele pământului se armonizează pentru a crea muzică în această călătorie uluitoare.
Local
Președintele PNL municipiul Arad, Sergiu Bîlcea, a transmis că rezultatele primului tur de scrutin în urma alegerilor electorale confirmă o diferență între politică și administrație.
1
Local
171.476 de voturi valabil exprimate au fost înregistrate în județul Arad la alegerile prezidențiale. Cele mai multe au mers către Călin Georgescu, George Simion și Marcel Ciolacu.
Local
ARAD. După ce duminică seara, imediat după anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor, primarul Aradului, Călin Bibarț, a cerut public demisia conducerii PNL, luni a dezvoltat puțin subiectul.
9
UT Arad
Arădenii au câștigat derbyul campionatului, cu Rapid, iar acum au prima opțiune de a câștiga titlul.