
Un septuagenar a scos 5.900 de lei dintr-un bancomat situat în cartierul Micălaca, fără să realizeze ce a făcut. A plecat fără bani, convins de faptul că solicitase aparatului să-i indice soldul disponibil, în realitatea însă septuagenarul dăduse altă comandă, cea care elibera fonduri din cont. Bătrânul a avut noroc cu un jandarm arădean care își aștepta rândul la bancomat.
România
DIICOT a confirmat joi dimineața că procurorul de caz le-a dat voie fraților Andrew și Tristan Tate să plece din România, dar a subliniat că aceștia încă sunt sub control judiciar și trebuie să se întoarcă în țară.
România
Agenți de la Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov au mers joi dimineața la locuința lui Călin Georgescu, pentru verificări în cadrul controlului judiciar.
Local
Bărbatul care, în septembrie anul trecut, a încercat să violeze o arădeancă în vârstă de 84 de ani, a fost condamnat la 5 ani și 8 luni de închisoare.
ARADON Sport local
Sala Sporturilor „Victoria” va fi pentru prima dată gazda turneului final al Cupei României de Baschet Feminin în weekend și sunt așteptate dueluri echilibrate.
Local
Programul de colectare a biodeșeurilor și a deșeurilor voluminoase se desfășoară între 3 martie și 11 aprilie.
Mapamond
Actrița Michelle Trachtenberg, cunoscută pentru rolurile sale din serialele „Buffy, spaima vampirilor" și „Gossip Girl", a murit la vârsta de 39 de ani.
România
Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat, miercuri, cu 200.000 de lei postul Realitatea Plus și cu două amenzi a câte 20.000 de lei postul România TV, cu privire la încălcări ale legislației referitoare la asigurarea informării corecte și obiective a publicului.
4
România
Incidentul a avut loc miercuri, 26 februarie.
Local
Infinity Bolts – cea de a doua echipă de robotică a Liceului Național de Informatică Arad – a participat în acest weekend la regionala de vest din cadrul concursului FIRST Tech Challange România, organizat de Asociația Nație Prin Educație.