ARAD. La distanţă de câteva săptămâni de la momentul în care, timp de câteva zile, mai multe localităţi din Podgoria Aradului au rămas fără apă potabilă, din cauza unor lucrări, Compania de Apă Arad anunţă noi întreruperi în aceeaşi zonă. Miercuri, 26 mai, în intervalul orar 8:00-20:00, patru localităţi din zona Ghiorocului vor rămâne fără apă la robinet.
Incident rutier grav în noaptea de duminică spre luni, pe raza satului Barațca, comuna Păuliș. Un autoturism condus de o femeie în vârstă de 33 de ani s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului. În autovehicul se afla, pe bancheta din spate, un bebeluș de doar o lună. Acesta a fost grav rănit în zona capului, în urma evenimentului rutier. Sugarului i-au fost acordate primele îngrijiri medicale de către cadrele medicale care au decis transferarea lui la Timișoara, la Spitalul de Copii „Luis Țurcanu”.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
România
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
România
Începând cu 1 ianuarie 2025, nivelul accizelor pentru o serie de produse energetice și alcoolice va fi ajustat, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, publicat recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
2
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
1
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.