Primăria Cluj-Napoca a pus la dispoziţia clujenilor lacul din Parcul Simion Bărnuţiu, care a fost din nou amenajat, astfel încât aceştia să se poată plimba cu bărcile şi hidrobicicletele (simple sau în formă de lebede).
ARAD. Șapte echipaje de amatori și cinci de veterani, din Arad și Timișoara, au participat, în această după-amiază, la Dragon Boat Festival, concurs al bărcilor decorate cu cap de dragon şi având o lungime de 12,5 metri, inclus în cadrul manifestărilor ocazionate de Zilele Aradului.
Arad. Sărbătoarea arădenilor continuă astăzi cu evenimente sportive, dar şi cu concerte. Duminică, 18 august, arădenii sunt invitaţi la ştrand să petreacă în zona bazinelor pe muzică bună, de dimineaţa până seara, la petrecerea Kiss FM.
Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din São Paulo, Brazilia. Două persoane aflate la bord au decedat, iar alte două au fost rănite de fragmentele avionului.
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă.
Curtea Penală Internațională (CPI) a condamnat cu putere vineri sancțiunile dictate împotriva sa de președintele american, Donald Trump, care au declanșat proteste din partea ONU și a unor state europene, transmite AFP.
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.
Vaccinarea este indicată în lunile septembrie-octombrie, înainte de debutul sezonului de gripă, dar poate fi efectuată în toată perioada sezonului rece.
Pe timpul desfăşurării activităţilor de control au fost constatate un număr de 2.118 deficienţe privind securitatea la incendiu, din care au fost soluționate pe timpul controalelor 60 și sancţionate 2.118.