REŞIŢA. Bilanţ bun obţinut de secţia de nataţie a Liceului cu Program Sportiv Arad, zilele trecute, la Campionatul Naţional Regional de înot, unde s-au aliniat la start 8 cluburi din judeţele Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin, Alba şi Arad.
În ultimele sezoane, au existat mereu cazuri de echipe care nu au achitat baremul de arbitraj şi/sau cel al observatorului, context în care s-a ajuns la neprogramarea în campionat sau chiar şi excluderea ca urmare a două neprogramări.
ARAD. Optimist din fire, Gheorghe Pop, antrenorul coordonator al secţiei de tir a Clubului Sportiv Municipal, este convins că cel puţin unul din trăgătorii arădeni va izbuti, în ultimele două etape ale C.N. de aer comprinmat (Oradea şi Arad), să obţină baremul pentru calificarea la „europenele” din Finlanda, de luna viitoare.
După amenzile „astronomice”, ce le primesc etapă de etapă, membrii afiliaţi din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal au mai primit un „bobârnac”. La ultima şedinţă a Biroului Executiv, la propunerea şefului arbitrilor, Claudiu Tripa, baremurile de arbitraj au fost majorate. Asta, în ciuda faptului că mai toţi conducătorii susţin că sunt „jefuiţi” de comisiile de specialitate, care nu-i mai „slăbesc” cu amenzile, unele cluburi fiind nevoite să renunţe chiar la competiţie, din această cauză.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
1
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
4
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1