Relaţia neclară între Băsescu şi MRU stopează formarea „aripioarelor” PDL la Arad.
Victoria lui Vasile Blaga la Convenţia Naţională a PDL i-a adus lui Traian Băsescu imense sfâşieri lăuntrice. Odată, pentru că şi-a pierdut unealta proprie şi personală, partidul, care trebuia, sub conducerea Elenei Udrea, să adune toate firimiturile aşa zise de dreapta şi să se transforme în Partidul Popular.
ARAD. Senatorul Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele partidului Forţa Civică, i-a trimis preşedintelui României un memoriu, în care solicită retrimiterea la Parlament a legii retrocedărilor bunurilor confiscate.
Acasă, adică la Cotroceni. Cum să nu rămâi interzis când îl auzi pe Traian Băsescu spunând că societatea românească este divizată, iar el îşi doreşte ca această divizare să dispară, sau măcar să se atenueze? De când s-a instalat în jilţul de preşedinte, principala sa preocupare a fost aceea de a dezbina, de a-i aţâţa pe români fiecare împotriva fiecăruia.
Armata de zvonişti a Băsescului aruncă în presă „tulburătoarea” veste că locatarul de la Cotroceni ar putea deveni, după terminarea mandatului, nici mai mult nici mai puţin decât secretar general al NATO.
Local
Au votat 175.468 de persoane, din care 154.495 pe liste permanente, 17.990 pe liste suplimentare și 2.983 cu urna mobilă.
Local
ARAD. Comandamentul Operaţional Judeţean Arad a transmis ultimele informaţii legate de procesul electoral desfăşurat în judeţul nostru, cu ocazia alegerilor prezidenţiale.
România
Din totalul de 18 milioane de alegători, mai puțin de 9 milioane și jumătate s-au prezentat la vot, rezultând un procent de 52,40%. Prezența în județul Arad a fost de 46,20%
Local
ARAD. Conform ultimelor date centralizate la nivelul Comandamentului Operațional Județean Arad, până la această oră nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral.
1
România
Poliţiştii timişeni au întocmit un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce un bărbat de 60 de ani (fost cadru militar) ar fi pătruns într-o clădire din Giroc, unde sunt amplasate secţii de votare, având asupra sa o armă deţinută legal, arată, duminică, o informare de presă a Centrului de comunicare al Poliţiei Timiş.
România
Un poliţist de frontieră a fost găsit împuşcat în cap, duminică, în autoturismul personal, informează Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu.