ARAD. „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc a împlinit 70 de ani. Foşti mari fotbalişti ai Aradului au participat la sărbătoare.
ARAD. Vineri şi sâmbătă au loc manifestările prilejuite de împlinirea a 70 de ani de la înfiinţarea clubului UTA. Vor fi două zile pline, una, la Palatul Cultural, a doua, pe stadionul „Motorul”.
ARAD. Elevii lui Roland Nagy au fost privați, temporar, de a urca pe prima poziție a clasamentului ligii a IV-a, datorită neprezentării echipei din Semlac, la meciul de vineri seara, de pe stadionul „Francisc Neuman”. La locul faptei au ajuns doar șase jucători și delegatul Cristian Pilan, iar ceilalți jucători au rămas în microbuzul care s-a stricat la Pecica, dacă e să ne luăm după spusele lui Pilan.
ARAD. Implicaţi în proiectul „noua UTA”, foştii jucători ai clubului fanion a Aradului, Sorin Botiş şi Norbert Varga, şi-au trecut numele pe lista marcatorilor – alături de Leucuţa-3, Măgulean-2 şi Fl. Pavel – pentru „Bătrâna Doamnă”, în partida câştigată cu un neverosimil, 8-0, în faţa echipei Şiriana Şiria.
Arad. Transferurile lui Hidişan şi J. Nicolae sunt de neînţeles pentru suporterii „Bătrânei Doamne”.
România
Sute de persoane au protestat, marţi seară, în mai multe oraşe din ţară, în urma rezultatelor alegerilor prezidenţiale de duminică, manifestându-şi nemulţumirea faţă de candidatul independent Călin Georgescu şi scandând lozinci antifasciste, împotriva extremismului şi proeuropene.
Local
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
3
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara, sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
3
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
7
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.