
1 din 4 persoane de peste 65 de ani din mediul urban resimte un grad ridicat de singurătate şi peste 50% se simt singuri deseori. 3 din 10 vârstnici nu au cu cine socializa sau pe cine să se poată baza în situaţii de necesitate. 28% nu interacţionează cu mai mult de 4 persoane într-o lună întreagă. 1 din 4 vârstnici declară că are o stare proastă de sănătate fizică şi mentală, iar singurătatea le accentuează acestora problemele medicale. În luna decembrie, Niciodată Singur - Prietenii Vârstnicilor lansează o campanie menită să atragă atenţia asupra izolării sociale şi a singurătăţii persoanelor vârstnice.
Local
Invitat special este prof. univ. dr. Steven Mayer, președinte al Institutului European de Cercetări și Resurse Strategice, fost director adjunct al CIA Balkan Task Force.
Local
Melania Balint, elevă în clasa a XI-a B la Colegiul Național „Preparandia - Dimitrie Țichindeal” Arad, a obținut locul III pe țară la Concursul de Discurs Public în Limba engleză.
Local
În cazul hotărârilor de consiliu local care vizează proiecte cu finanțare europeană, avizul de legalitate va fi emis cu prioritate, chiar în aceeași zi dacă nu sunt probleme, promite prefectul.
Local
Câștigătorul Premiului pentru debut la Cannes 2024, filmul „Armand” va fi proiectat de la ora 19.