
Două accidente, joi dimineața, în județul Arad: unul la Bătuța, celălalt între Zărand și Sintea Mică
Două accidente, joi dimineața, la o distanță de 5 minute, în județul Arad: unul la Bătuța, celălalt între Zărand și Sintea Mică.
O elevă de 13 ani a fost trasă de păr, doborâtă la pământ şi lovită de două fete, pe o stradă din oraşul Galaţi. Mai multe persoane au filmat incidentul şi s-au amuzat, dar nimeni nu a intervenit.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1