
ARAD. Se caută soluții pentru bazinul de înot „Delfinul” și sala Polivalentă, ambele aparținând de Direcției Județeană pentru Tineret și Sport și fiind finanțate de către Ministerul Sportului. Atât bazinul, cât și sala Polivalentă au nevoie de investiții și susținere financiară, cu atât mai mult cu cât prețurile crescute la gigacalorie fac aproape imposibilă funcționarea lor.
UT Arad
Trupa antrenată de Mircea Rednic pornește la drum cu un meci la Arad, contra celor de la Oțelul Galați, duminică, de la ora 18.
UT Arad
Arădenii au ratat ocaziile lor, iar „câinii roșii” au punctat exact când aveau nevoie.
România
Parchetul General a anunțat luni că s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare publică, în legătură cu postarea liderului AUR, George Simion, în care a instigat la „jupuirea în piața publică” a membrilor Biroului Electoral Central care au invalidat candidatura lui Călin Georgescu.
ARADON opinii
Nestatornică și nehotărâtă între soare și frig, vestitoarea primăverii, cea care pornește circuitele clorofilei dăruindu-ne forțe noi și soare proaspăt: MARTIE!