ARAD - Lucian S., presupusul violator al fetiţei de 11 ani, este recidivist dar, în prezent, era liber în urma unei cereri de reabilitare.
ARAD. Judecătorul delegat care se ocupă cu executările penale a cerut să fie verificat modul în care doi inculpaţi îşi execută pedeapsa.
ARAD.Au dat un tun de peste 2.600.000 euro, au fost condamnați la închisoare în martie 2011 și abia acum au ajuns după gratii.
ARAD - Opt inculpaţi din cei 175 care fac parte din lotul BCR Curtici au fost eliberaţi.
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.