București. S-a tras la sorți meciurile din turul III al Cupei României la fotbal. Cele două echipe arădene prezente în competiție au parte de adversari diferiți ca valoare.
Local
Bonusul de 100.000 de euro pe care l-a primit la pensionare, dar și reangajarea lui Țigan pe postul de director al Direcției Silvice Arad au provocat un cutremur în Romsilva.
1
România
Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș a făcut publice informații șocante referitoare la motivele care au condus la arestarea a trei angajați ai Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Ștei și punerea celui de-al patrulea sub control judiciar, sub acuzația că au agresat fără motiv mai mulți pacienți.
2
Local
Toth Csaba, fostul prefect vreme de mai bine de patru ani, a fost numit în funcția de subprefect al județului.
2
România
Deputatul George Becali a anunțat vineri că a demisionat din AUR, exprimându-și nemulțumirea față de decizia partidului de a strânge semnături pentru Anamaria Gavrilă, lidera POT, în vederea candidaturii acesteia la alegerile prezidențiale, potrivit News.ro.
2
Local
Într-o acțiune a polițiștilor locali la Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări „Caius Iacob”.
1
Evenimente
Filmul despre celebrul compozitor german va fi proiectat miercuri seara la Cinematograful „Arta”.