Încercarea moarte n-are a crezut un bărbat care a încercat să mituiască polițiștii care l-au prins conducând un moped neînmatriculat și fără a avea permis de conducere, însă în acest caz se pare că încercarea i-a adus un dosar penal.
Sărbătoare specială la ediţia jubiliară - a XL-a - a „Praznicului de pită nouă” de la Beliu.
În urmă cu 40 de ani, prof. Emil-Crăciun Lăzureanu a reînviat frumoasa datină locală.
Pustiu pe stadionul din Beliu, duminică la prânz. Ora 12, ora când cei trei arbitri descind să controleze terenul şi măsurile de securitate in care trebuie să se desfăşoare meciul. În afară de administratorul stadionului, nici ţipenie de om. „Îs la biserică domn` observator”.
BELIU. Nu au reuşit să se impună pe gazon (scor 1-1), dar au câştigat ...repriza de pe culoarele ce duc la...sala de sport, transformată în vestiare.
Local
În vârstă de 90 de ani, el a primit Crucea „Sfântul Ierarh Sava Brancovici” pentru mireni.
România
România își reafirmă angajamentul „deplin” față de libertatea, suveranitatea și independența Ucrainei, a transmis, luni, președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj la trei ani de război în această țară.
Mapamond
Politicianul conservator Friedrich Merz, cel mai probabil viitorul cancelar al Germaniei, a pus sub semnul întrebării duminică dacă NATO va rămâne în „forma sa actuală” până în iunie, în lumina comentariilor președintelui american Donald Trump, și a subliniat că Europa trebuie să-și dezvolte rapid o capabilitate de apărare independentă, relatează Reuters.
Local
PECICA. În perioada 18-22 februarie 2025, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii orașului Pecica, au desfășurat două evenimente, împreună cu partenerii instituționali Penitenciarul Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și Direcția de Sănătate Publică Arad.
Mapamond
Germania se pregătește să vireze spre dreapta după ce blocul conservator CDU/CSU (Uniunea Creștin-Democrată și „aripa” sa bavareză, Uniunea Creștin-Socială) și-a asigurat o victorie clară în alegerile legislative de duminică, la care Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreaptă, a înregistrat la rândul său cea mai bună performanță de până acum, relatează dpa.
Local
Autoritățile reiterează faptul că segmentul lipsă de pe autostrada Nădlac-Sibiu va fi finalizat până în vara viitoare.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
2
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele: