LIPOVA. Poliţiştii din Lipova, împreună cu jandarmii, au prins în flagrant pe raza localităţii patru tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 22 ani, toţi din Zăbrani în timp ce furau benzină dintr-o Dacia 1310.
ARAD. Primăria Arad a decis să aibă grijă de cei care pleacă în deplasări şi, ca atare, a licitat achiziţionarea de servicii de transport internaţional.
Consilierii judeţeni au aprobat, în cadrul celei mai recente şedinte CJA, egalizarea cotelor de carburant pentru autoutilitarele Consiliului Judeţean ce deservesc Direcţia Tehnică, Investiţii, Direcţia economică şi Direcţia administraţie publică. Acesta ar urma să aibă cote lunare egale de carburant, respectiv 325 litri.
Autoritățile reiterează faptul că segmentul lipsă de pe autostrada Nădlac-Sibiu va fi finalizat până în vara viitoare.
Mircea Rednic, mesaj înainte de meciul cu Sepsi: „Ar fi cazul să câștigăm și noi acasă”.
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
4
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.