ARAD. Intens mediatizat şi înflorit de bucureşteni, scandalul din sînul echipei arădene de fotbal feminin, UTA – Tânăra Doamnă, nu a rămas fără urmări.
CRAIOVA. Scandal monstru în sânul echipe de fotbal feminin FC UTA. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în cantonamentul de dinaintea meciului de la Craiova, cu Real (pierdut, cu 8-1!!!), trei dintre componentele lotului s-au îmbătat. Este vorba de internaţionala Chiş, care alături de Pârvu şi Lupşa au consumat vin, chiar în camera de la hotel. La ora 23 s-a dat stingerea, iar apoi cele trei s-au pus pe ...consumat.
ARAD - P. Moise, de 45 ani, din Arad, este cercetat de poliţiştii Biroului de Poliţie Urbană, pentru că în noaptea de 25/26 mai, în jurul orelor 01.00, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a spart geamul de la intrarea unui bloc situat pe strada Ştefan cel Mare.
Evenimente
Evenimentul este dedicat tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar în acest an, tema abordată este „Egalitatea de șanse și curajul de a fi diferit”.
Local
ARAD. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește astăzi vizita Rapidului în primul joc din tripla cu „giuleștencele”.
România
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniştrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Reuters.