ARAD - Socilitările instructorilor auto din Arad vor
fi trimise de prefect la Bucureşti.
ARAD - Controalele amănunţite lansate şi la
Arad, în urma unei campanii naţionale de
combatere a evaziunii fiscale, au intrat în
atenţia prefectului, care le cere celor implicaţi
„să facem controale serioase, dacă suntem
oameni serioşi”.
ARAD - PSD Arad, prin secretarul executiv Marian
Melinte(foto), îl „somează” pe
prefectul Călin Bibarţ „să nu se mai
implice în jocurile politice ale PD-L şi să
îşi ia în serios statutul de înalt
funcţionar public, apolitic, respectiv, să
renunţe la a mai face comisioane liderilor partidului
care l-a propulsat în funcţia de reprezentant al
Guvernului pe plan local”.
ARAD - Prefectul Călin Bibarţ a subliniat ieri
că două instituţii descentralizate se
confruntă cu o problemă legată de
spaţiu.
ARAD - Prefectul Călin Bibarţ obligă
toţi funcţionarii care lucrează cu publicul
să stea mai mult la serviciu.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
1
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
2
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.