Peste 220 de filme din 45 de ţări, proiecţii şi evenimente speciale (piese de teatru, expoziţii, concerte, lansări de carte sau DVD) în peste 30 de locaţii din tot Clujul şi chiar din afara lui, 1228 de invitaţi şi jurnalişti acreditaţi, din ţară şi din străinătate, o echipă de 300 de profesionişti din toate colţurile ţării şi de peste hotare, ajutaţi de 400 de voluntari.
Biletele pentru cea de-a zecea ediţie a Transilvania IFF vor fi puse în vânzare începând cu luni 30 mai 2011 la Cinema Florin Piersic, Cinema Arta, Cinema Victoria1, Booha Bar, Odeon Cineplex (în incinta Polus Center) şi TIFF Welcome Point, Piaţa. Unirii, nr. 10 (doar pentru invitaţi şi persoanele acreditate).
Biletele de autobuz se scumpesc cu circa 20%. Opoziţia s-a împotrivit în zadar luării deciziei.
ARAD. Se va lucra la foc automat pe Strandul Neptun, pentru că peste doar cinci zile aici va avea loc deschiderea sezonului estival. Nu toate obiectivele pe care Primaria Arad şi le-a propus să le ofere arădenilor pe strand, în această vară, vor fi funcţionale, însă, de la 1 Mai, deşi biletele se scumpesc în mod cert.