Au acceptat invitaţia la turneul organizat de nou-promovata în prima ligă din Ungaria, Baja, dar n-au făcut concesii pe teren. Elevele pregătite de Stancey Nolan au bifat două victorii şi s-au întors acasă cu trofeul pus la bătaie de organizatori. În plus, Larisa Toma a fost desemnată MVP-ul turneului.
ARAD - Dacă fetele de la ICIM Univ Goldiş se vor călăuzi după acest dicton, adversarele din Sf. Gheorghe vor pleca acasă cu capetele plecate.
Eforturile managerului B.C. ICIM Arad,Marcel Urban au dat roade, în cazul jucătoarei Biljana Savic.
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.
Local
Prima donație de acest fel a ajuns la Spitalul Județean în luna decembrie a anului trecut, iar acum stocul a fost refăcut.
România
Conducând după ce au consumat alcool sau fără permise valabile, mai mulți arădeni au fost depistați în trafic de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.